Cu greu îi mai pot intelege pe oamenii care au absolvit USH. De ce spun aceasta? Pentru că nu am putut crede că un număr atât de mare de persoane sunt în stare să stea ascunși în spatele calculatoarelor urmărind pasivi cum alții le decid soarta și le pun tot felul de etichete.
Nu credeam că atât de mulți oameni nu vor ieși în stradă pentru a-și apăra drepturile și demnitatea.
Nu credeam că România a ajuns în așa un ”hal fără de hal ”,cu legi și legiuitori care se bat cap în cap .La fiecare bătaie iese câte o lege care o abrogă pe cealaltă sau o completează sau o modifică sau pur și simplu nu spune nimic.
Nu credeam că lumea se va împăca atât de repede cu ideea că într-o zi un nuștiu ce dement poate să vină la putere și să schimbe soarta și destinul oamenilor printr-un simplu gest.
Multe nu credeam însă acum le cred pentru că le văd. Mă simt chiar vinovat de atitudinea și compasiunea mea față de studenții și absolvenții Spiru Haret. Mă și întreb dacă nu cumva totul a fost doar o inchipuire de-a mea . Nu m-ar mira ca cineva să-mi spună că am visat.
Ca să vezi ce oameni suntem. Stăm cuprinși de beatitudine privind la alții cum terfelesc prin noroiul nedreptății însăși noțiunea de om ,poate chiar ne bucurăm când vedem atâta lume pusă la zidul infamiei .Bine că nu suntem noi. Ce ne pasă nouă dacă lor nu le pasă. În fond și la urma urmei ei stau bine la posturile lor calde de prin administratie sau de prin câte alte locuri. Ce dacă au pierdut 3 ani de ”studiu” și câteva mii de euro .Sănătoși să fie că belelele curg gârlă. Iar cei care încă nu au avut încă ”fericirea” de a avea o slujbuliță pe la stat să nu dispere căci le vine și lor rândul.Dacă cei cu studii USH vor pierde slujbele din cauza nerecunoașterii diplomelor vă dați seama câte locuri de muncă rămân vacante. Abia atunci se vor trezi la realitate și își vor fi dorit să fi făcut ceva.Dar până atunci să-i mai lăsă să doarmă încă 5 minute căci somnul de dimieață e dulce !
Somn ușor! Lasă că s-or găsi alți fraieri care să ia atitudine în locul vostru!